Știi că ești părinte atunci când dormi opt ore în patru nopți. Sau patru zile.

Știi că ești părinte atunci când intri într-un magazin ca să-ți cumperi un tricou. Apoi ieși din magazin cu un tricou și alte trei sacoșe pline de haine pentu copil.

Știi că ești părinte atunci când auzi un strigăt de copil în magazin și te întorci din reflex, chiar dacă al tău este chiar lângă tine. Sau acasă.

Știi că ești părinte atunci când mănânci pe ascuns, de cele mai multe la ore târzii, interzise de diete.

Știi că ești părinte atunci când mersul până la magazin, atunci când ai nevoie de o apă sau o pâine, este ca o vacanță.

Știi că ești părinte atunci când deși ai bebelușul în brațe, legeni ritmic pătuțul ori căruțul.

Știi că ești părinte atunci când de câte ori pornești apa când intri la duș, ești convis că îl auzi pe copil plângând, deși el doarme liniștit.

Știi că ești părinte atunci când deprinzi super puterea de a face orice lucru din lumea asta cu o singură mână. Sau super puterea de a purta în brațe cumpărăturile, trotineta, bicicleta și un pui obosit de vreo 15 kilograme.

Știi că ești părinte atunci când înainte să mergi la un restaurant sau la un hotel, mai întâi verifici dacă au loc de joacă.

Știi că ești părinte atunci când de abia aștepți să prinzi un moment de respiro, dar în același timp parcă tot mai bine ar fi fost cu pruncul tău.

Știi că ești părinte atunci când ocazional mai găsești în geantă sau în mașină piese de lego, șervețele folosite ori haine de schimb.

Știi că ești părinte atunci când înțelegi că expresia Doarme ca un bebeluș nu are nici o legătura cu realitatea iar cel care a spus-o prima dată probabil că nu avea bebeluși.

Știi că ești părinte atunci când somnul pare o idee mult mai atrăgătoare decât sexul. (Valabil doar pentru femei, încă nu am găsit bărbați care să susțină ideea asta)

Știi că ești părinte atunci când...?

DIMPY BHALOTIA

Poche, pochissime erano le foto in casa di Henri Cartier-Bresson; una, forse due. Una, per cui il grande fotografo aveva una vera e propria ammirazione, era “Three Boys at Lake Tanganika” di Martin Munkácsi. Tre ragazzini immortalati di spalle che sprigionano un’incontenibile vitalità mentre corrono verso le acque del lago. Perché Cartier-Bresson amava quella fotografia? Perché, come ha detto lui stesso: “Ho capito improvvisamente che la fotografia può fissare l’eternità in un momento”. Osservando la fotografia “Flying Boys” di Dimpy Bhalotia, e con la quale si è aggiudicato il Female in Focus Award 2020 del British Journal of Photography, sembra che i tre ragazzini di Munkácsi siano tornati dopo un viaggio lungo novant’anni. Di più, pare che siano tornati per spiccare il volo e catturati nel preciso momento in cui occhio, cuore e mente del fotografo sono perfettamente allineati come una costellazione lontana. C’è, nelle fotografie della giovane indiana di Londra, qualcosa che arriva da una precisa tradizione fotografica e che àncora saldamente la composizione a quelle tre fondamentali componenti cui si faceva cenno, orientandola verso la ricerca del momento in cui un episodio umano – e non solo – ha la capacità di espletare il suo senso. Irripetibilmente. I riferimenti non mancano, e sono segno di una solida cultura visiva. Quanto guardiamo nelle fotografie di Dimpy Bhalotia sembra fuoriuscire da un racconto riscritto con nuove parole, nuovi cenni ma fermamente determinato a essere interpretato attraverso un lessico che costringe a sostare nello spazio citazionista giusto il tempo che occorre prima di assumere una vita propria. E questa sottile e aggraziata visione delle cose che plana sugli avvenimenti, ha quel respiro che sta dentro in una visione poetica della vita, perché per scattare fotografie che sappiano restituire la bellezza d’un gesto occorre amare la vita e i suoi interpreti. Ecco che uomini e animali, colti singolarmente o al crocevia della reciproca interazione, ci appaiono come soggetti appena involontariamente dialoganti ma che, a ben guardare, sono catturati nell’esatto momento di un dialogo segreto. La forza delle fotografie di Dimpy Bhalotia viene da lontano e dunque è ben strutturata. E si vede soprattutto nell’azzardo di forme, nella scommessa formale giocata sul corpo dei soggetti animali, da cui, in altre circostanze, cogliamo una felice traccia surrealista, un terreno ideale nel quale risolvere talune spericolatezze compositive. Il lavoro di Dimpy Bhalotia sosta alla confluenza di due differenti correnti fotografiche: l’umanesimo e il surrealismo (lo stesso Cartier-Bresson sperimentò un delicatissimo surrealismo prima di fondare la Magnum), maneggiati entrambi con disinvoltura e sicurezza. La sua è una voce limpidissima, minimale. Le composizioni obbediscono al comandamento d’essere rigidamente impostate su un registro essenziale, al limite del calligrafico, ma la sobrietà ci convince del risultato. Il solco della tradizione è tracciato, ma seguirne il percorso senza aggiungere le proprie impronte è come non averci camminato. La fotografia è un libro che non finisce mai di essere scritto, a patto d’avere qualcosa da dire. Come in questo caso.

Giuseppe Cicozzetti
foto Dimpy Bhalotia
https://www.dimpybhalotia.com/

DIMPY BHALOTIA

Few, very few were the photos in Henri Cartier-Bresson's house; one, maybe two. One, for which the great photographer had a real admiration, was Martin Munkácsi's “Three Boys at Lake Tanganika”. Three kids immortalized from behind who release an irrepressible vitality as they run towards the waters of the lake. Why did Cartier-Bresson love that photograph? Because, as he himself said: "I suddenly understood that photography can fix eternity in a moment". Looking at Dimpy Bhalotia's “Flying Boys” photograph, and with which she won the British Journal of Photography's Female in Focus Award 2020, it seems that the three kids from Munkácsi are back after a 90-year journey. What's more, they seem to have returned to take flight and captured at the precise moment when the photographer's eye, heart and mind are perfectly aligned like a distant constellation. There is, in the photographs of the young Indian woman based in London, something that comes from a precise photographic tradition and that firmly anchors the composition to those three fundamental components mentioned, orienting it towards the search for the moment in which a human episode - and not alone - has the ability to carry out its meaning. Unrepeatable. There’s no shortage of references, and they are a sign of a solid visual culture. What we look at in Dimpy Bhalotia's photographs seems to come out of a story rewritten with new words, new hints but firmly determined to be interpreted through a lexicon that forces us to pause in the quotationist space just the time it takes before taking on a life of its own. And this subtle and graceful vision of things that hovers over events, has that breath that lies within a poetic vision of life, because to take photographs that are able to restore the beauty of a gesture, you need to love life and its interpreters. Here men and animals, caught individually or at the crossroads of mutual interaction, appear to us as subjects that are barely involuntary in dialogue but who, on closer inspection, are captured in the exact moment of a secret dialogue. The strength of Dimpy Bhalotia's photographs comes from afar and therefore is well structured. And it is seen above all in the balancing of forms, in the formal bet played on the body of animal subjects, from which, in other circumstances, we grasp a happy surrealist trace, an ideal terrain in which to resolve certain compositional recklessness. Dimpy Bhalotia's work stops at the confluence of two different photographic currents: humanism and surrealism (Cartier-Bresson himself experienced a very delicate surrealism before founding Magnum), both handled with ease and confidence. Her is a very clear, minimal voice. The compositions obey the commandment to be rigidly set on an essential register, bordering on calligraphic, but the sobriety convinces us of the result. The groove of tradition is traced, but following its path without adding one's footprints is like not having walked through it. Photography is a book that never stops being written, as long as you have something to say. As in this case.

Giuseppe Cicozzetti
ph. Dimpy Bhalotia
https://www.dimpybhalotia.com/

#psykhere 🇯🇵🇮🇹🇬🇧↓
日本語→🦋URLを変えてみた！
psykhêreになってます。psiche /sάɪki/ + ere (onora).
古代ギリシア語で心・魂・蝶を意味する。

凄く小さい時に「青い蝶」の絵が良く描いた、何んだかとわからないが母から言われた。意味があるのかなと思って昔この言葉を気になってた。いろんな意味で本当のワタシがこれのかな。
新しいロゴも考えてみる。デザインできる人がいたらご連絡下さい！
Italiano:
Alla fine ho cambiato URL con completamente qualcosa di originale.
「Psyché」detto anche /Saiki/
Questa parola la vidi già tanti anni fa e m’ispirava qualcosa giá ad allora per il suo significato!
In greco significa “ il respiro, la farfalla, l’anima”, . La farfalla è anche simbolo della fragilità, della bellezza ma anche della brevità della vita, della non permanenza ma anche della felicità.
Psyché è anche la dea delle anime e moglie di Eros!

Lo sentii molto legata a Eleonora e decisi di unirli aggiungendo un -Re di Ereonora, come simbolo.
Adesso fare lo spelling ai giapponesi sará un divertimento.
Ovviamente il nome rimane sempre lo stesso ma non mi andava molto di avere qualcosa come “EreonoraG”, volevo qualcosa di particolare, chissà se ho fatto bene!
Cosa ne pensate?
Provate a fare qualche ricerca ~
——
English:
Psyche comes from the Greek psykhe, which means “the soul, mind, spirit, or invisible animating entity which occupies the physical body.” That about sums the way we understand the word today.
PSYKHE (Psyche) was the goddess of the soul and the wife of Eros (Roman Cupid) god of love.

I felt very close with this word a lot time ago, so I decided to make “psykhe-Re” for my url.
My name “Eleonora” don’t change but I don’t wanted a nick like “eleonorawhatever” (: what do you think about it?

Ph: @yuki.t_photography
Wig: @_tefure_
At Ibaraki, Japan ⛩.
Model: Eleonora / @yurikotiger
For collaboration / work, Dm me!
#psykhere #yurikotiger #eleonoraguglielmi #エレオノーラ #エレさん #外国人モデル東京 #外国人風 #外国人モデル #小顔 #小顔カット #白人 #イタリアファッション #ヴィヴィアン #美少女モデル #外国人モデル事務所 #カラコン #ヘアサロンモデル #サロンモデル #サロンモデル募集中 #ファッションモデル #fashionmodel #tokyomodel #wigmodel #cosplayer #actresslife #tokyolife #twinplanet #italiangirl #beautifuleyes #vogueitalia @ Japan

Trabajemos en crear hábitos para aumentar tu amor propio.

Seguramente últimamente has escuchado bastante que debes aumentar tu amor propio pero de seguro al mismo tiempo te preguntas cómo puedes hacer eso. En el episodio pasado de Jueves Espiritual llamado Lo que nunca te dijeron del amor, nos enfocamos en la importancia de reconocer el amor como algo que primero debe darse a sí mismo antes de pensar en ir a darlo a alguien más. Si no lo viste sigue este link para que te sintonices con el tema.

Después de haber reconocido la importancia de darse amor a sí mismo, la pregunta que nos hacemos es: pero ¿cómo puedo trabajar en ese amor propio? ¿Cuáles son esas actividades que nos ayudan a aumentar el amor propio? Esa es sin duda la pregunta del millón pues cada ser humano es tan diferente que dichas actividades varían entre persona y persona.

El proceso de aumentar tu amor propio es sin duda un muy buen punto de arranque para que te involucres más en tu espiritualidad. El amor propio es aquel que nos llevará a descubrir nuestro propósito de vida el cual es único en el universo. Aunque el proceso espiritual de cada quien es totalmente diferente te quiero compartir 4 hábitos para aumentar tu amor propio y empezar a reconectarte con ese Dios que vive dentro de ti.

4 hábitos para aumentar tu amor propio:

1. Programa semanalmente una actividad exclusivamente para ti. Con esto pretendemos abrir un espacio dentro de nuestras ocupadas agendas para que hagas algo que disfrutes al máximo. Puedes comenzar con actividades sencillas como leer, escribir, bailar, pintar, ver documentales, trotar... cualquier actividad que disfrutes hacer y que sea exclusivamente para ti. Tal vez las primeras actividades que elijas hacer no serán aquellas que te reconectarán directamente con tu alma pero a medida que conviertas este espacio personal en un hábito, sin darte cuenta irás procurando buscar actividades con más sentido y que te llenen más. Este será tu momento sagrado de reconexión. El día que menos lo pienses, ya estarás trabajando en ese proyecto que llevabas posponiendo hace tanto tiempo.

2. Sigue tus miedos. No me refiero a fobias del día a día sino a aquel miedo bueno que te sirve de indicador para ir por eso que le temes hacer pero que en el fondo sabes que es lo que más deseas hacer. Conviértete en un observador de tu vida y detecta esas metas, proyectos, cosas, sueños que te producen temor. Una vez reconocidas haz de ellas tu "estrella de Belén", es decir, conviértelos en el GPS que te dictarán el camino. ¿Te da miedo cantar en público? Entonces ve y canta en público.

3. Ritual matutino de gratitud. Apenas te despiertes y cuando aún no has salido de cama empieza a recitar una acción de gracias. Agradece por todo lo que se te venga a tu mente: por tu cama, tus cobijas, tu pareja, el descanso de la noche anterior, por cada respiro, por la sonrisa que te regaló el señor del bus... simplemente deja fluir la lluvia de agradecimiento. Puede que al comienzo no sientas esa emoción de gratitud que te invade el cuerpo completo pero te aseguro que practicándolo día a día vas a activar los canales de energía dentro de tu cuerpo y empezará a fluir esa energía positiva y de abundancia en la que tanto deseas vivir.

4. Practica la meditación. La meditación es concentrar la mente en aquello que nos queremos convertir o manifestar en nuestra vida. Vamos a utilizar música, mantras y un espacio tranquilo para enfocar nuestra mente en tan sólo una cosa. Esa cosa será aquel sentimiento o emoción que queremos atraer a nuestra vida y vas a tomarte unos minutos respirando suavemente y pensando sólo en aquello. Es normal que aparezcan otros pensamientos pero simplemente déjalos pasar y vuelve a tu objeto real de meditación.
Estos 4 hábitos son perfectos para empezar a fortalecer nuestra práctica espiritual que no es más que una práctica en la que fortalecemos el amor propio para poder luego compartirlo con quienes nos rodean de la mejor forma.

Hoy mis preguntas para ti son:

¿qué proyecto o actividad vienes aplazando pues tienes temor de realizarla?
¿En qué momento de la semana planeas realizar esa actividad exclusivamente para ti?
¿Quieres saber más sobre la meditación y cómo practicarla?
Estoy ansiosa de leer tus respuestas! Cuéntame como se te va dando esto de crear hábitos para aumentar tu amor propio.

Con amor,

Andrea