În următoarele zile vor urma o serie de articole cu tema colectivității, în fiecare zi, la aceeasi oră, la ora 11.

Sunt copii pentru care astăzi este prima zi de grădiniță. Și sunt copii care se mai bucură de vacanță încă două săptămâni.

Intrarea în colectivitate, este atât pentru părinte cât și pentru copil, un prag nou, o etapă nouă, o desprindere de acasă, care este dureroasă pentru ambele părți.

Cel mic se trezește într-un mediu străin, fără mami și fără tati, împreună cu alți copii care sunt în aceeași situație cu el.

Mama își lasă și ea inima acolo și pleacă spre serviciu îngândurată.

Primul articol este un interviu cu dna. dr. psihoterapeut Adriana Stoica, care are o experiență cu copiii de peste 20 de ani.

Am rugat-o să ne explice ce înseamnă această etapă din punct de vedere psihologic, cât durează perioada de adaptare, și ce poate fi de ajutor pentru a se acomoda mai ușor.

Ps. Dacă știți părinți care zilele acestea se pregătesc de prima intrare în colectivitate, îi puteți tăgui aici, poate le va fi de folos :)
Ps2. Am scris mai jos hastaguri, pe care le voi pune la fiecare articol cu aceasta tema, pentru a fi mai ușor de găsit toate articolele despre colectivitate.

#colectivitate #cresa #grădiniță #scoala

O reamintire ( și ) pentru mine.

Ne comparăm foarte des. Uneori, fără să ne dăm seama.

De la pozele pe care le vedem pe Facebook și ne întrebăm cum de noi nu ne permitem o vacanță sau un concediu.

De la comparațiile cu colegul de muncă, despre care nu reușim să ne dăm seama cum reușește să facă atât de multe într-un perioadă de timp aparent egală cu a noastră.

De la comparațiile cu mamele de pe Facebook, mamele din parc și din magazine. Cum au timp să se aranjeze? Cum de au timp să folosească zece tipuri diferite de creme?

Cum de alte cupluri au timp doar pentru ele însele, cum de nu sunt obosiți și mai fac lucruri împreună după ce adorm copiii? Cum de nu adorm după primul sfert de oră la film?

Cum de unii oameni pot și eu nu pot?

Eu am făcut asta o vreme. M-am comparat, și ca să fiu sinceră, încă o mai fac. Până la un punct, comparația este bună, competitivitatea este bună, atunci când duce la dezvoltare, la evoluare. Dar este o linie atât de subțire între comparația care face bine și comparația care face mai mult rău decât bine.

Și ce este de făcut?Să fim realiști.

Așa că voi spune următoarele cuvinte fiecăruia în parte, oricui are nevoie să le audă ( să le citească, să le vadă):

Nu-ți mai măsura succesul cu ruleta altcuiva.

Bâjbâi prin casă și mă ghidez după lumina telefonului. Opresc alarma la 06:20. Ce bine că mă pot întoarce înapoi în pat, îmi spun bucuroasă în gând. Apoi ridic ochii spre geam. Și am văzut primii fulgi de nea de anul acesta.

Ca să nu fiu dezamăgită mai târziu, îmi spun că sunt doar câțiva fulgi timizi și nu este cazul să mă entuziasmez. Când mă voi trezi, după ora 9 -sper- totul îmi va părea un vis.

Apoi m-am trezit de-adevăratelea și am fugit la geam, mai ceva ca un copil. L-am luat și pe M. pe sus, în brațe și ne-am lipit amândoi nasul de fereastră. Ningeeeeeee, am strigat amândoi în cor.

Știu că pare o aiureală. Ce-i mare lucru că a nins? Dar știți, în toată nebunia de anul ăsta, în care nimic nu a fost firesc, prima ninsoare în (aproape) prima zi de decembrie pentru mine a fost un punct de normalitate.

Ninsoarea de astăzi a fost pentru mine un semn că natura și pământul nu s-au întors cu totul cu susul în jos.

Și mi-a dat speranță, știți? Mi-a dat sentimentul că răul se duce și că în anul ce urmează lucrurile se vor așeza, așa cum le știm.

https://mamadematei.ro/ninsoarea-de-astazi-mi-a-mai-incalzit-putin-inima-cu-speranta/